Dinozaurii din Jurassic World se transformă în desene animate pe Netflix
Dinozaurii fioroși din Jurassic Park sau Jurassic World revin pe ecrane, însă sub forma unei animații realizate de Dreamworks în colaborare cu Netflix.
Jurassic World: Camp Cretaceous este cea mai nouă producție din universul lansat de Steven Spielberg în urmă cu 26 de ani, însă nu este un lungmetraj pentru cinematografe, ci o serie animată ce va fi publicată pe Netflix.
În această serie, un grup de adolescenți ajung pe Insula Nubar, unde ar trebui să aibă o aventură distractivă în care să învețe despre toate creaturile preistorice ce au fost aduse la viața prin puterea ingineriei genetice. Un incident cu un dinozaur forțează grupul să ajungă într-o partea pustie a insulei și astfel adolescenții nu au nicio metodă prin care să contacteze lumea exterioară. Bineînțeles, ei trebuie să învețe să lucreze împreună dacă vor să aibă vreo șansă de supraviețuire.
Animație pentru fanii Jurassic Park
Da, nu este un scenariu extraordinar de original, dar să vedem producția înainte să judecăm. Scenariul a fost scris de către Scott Kreamer (Pinky Malinky) și de Lane Lueras (Kung Fu Panda: The Paws of Destiny), ce servesc și în calitate de showrunner. Steven Spielberg, Frank Marshall și Colin Trevorrow (Jurassic World) vor fi producători executivi.
Ce este interesant la acest serial animat este că acțiunea are loc în același timp cu cea din Jurassic World. Asta ar putea înseamna că am putea vedea și câteva vedete (forma lor animată) din filmul din 2015.
Acesta este doar un alt proiect care a ieșit în urma parteneriatului dintre DreamWorks și Netflix. Până acum am avut pe platformă She-Ra and the Pricesses of Power și spin-off-ul Boss Baby. DreamWorks va realiza pentru Netflix și o serie animată Fast & Furious.
Nu este pentru prima data când cineva încearcă să facă un desen animat în universul Jurassic, dar vom vedea dacă acesta va avea mai mult succes când va fi lansat în 2020.